“Aşa cum fiinţa lui Dumnezeu s-a topit în nemărginirea Universului, iar întreaga suferinţă a neamului a vibrat şi mai vibrează şi astăzi pe cele patru corzi ale rebelei Balade porumbesciene, tot astfel cele două fiinţe, Doina şi Ion, devenite legendare, s-au topit în suferinţele acestui pământ, iar noi, la rândul nostru, ne vedem şi mai clar propria fiinţă rănită în oglinda neasămuitului lor har. Artistul nu poate inventa bucuriile, nici durerile poporului său. Asta au înţeles-o Doina şi Ion. Ei n-au inventat nimic, ei, pur şi simplu, au ars în cântecul lor”.

Grigore VIERU, poet

INAPOI