“INIMI DARNICE

      Nu cred că vom avea degrabă alte două inimi darnice ca inimile lor. Atât de tineri şi atât de nevinovaţi erau Doina şi Ion. De ce, mă întreb, anume peste ei s-a abătut năpasta? Unde era, de ce nu era îngerul lor de pază? O întâmplare nefastă a fost, un accident rutier? Un gol a rămas, un mare gol în sufletul nostru. Pustiu şi trist golul: două inimi iubitoare, două inimi gemene am pierdut... Noi am pierdut, Basarabia a pierdut, Mărgioara, Ţara. Dăruiţii cu har nu se nasc în fiecare zi, nici în fiecare an. Mă cutremură vocea lor: catapeteasma cerului ca şi cum ar fi ruptă în două de un fulger. Cântecul adevărat nu cunoaşte oprelişti. Bucură şi doare cântecul adevărat, înalţă şi tămăduieşte. Mult mai bine, dar şi mai frumos le-ar fi stat ...să moară în toamna daurită a vieţii, de multă inimă, de mult suflet, de mult cântec. Lor, ca şi cum le-a închinat Poetul împătimitele, înseninatele versuri: "Braţ de braţ păşesc alături ...le stă bine laolaltă, Ea frumoasă şi el tânăr, el înalt şi ea înaltă ... "”

Dumitru MATCOVSCHI, poet

INAPOI